ANUNȚ DE INTERES PUBLIC

Conducerea Direcției de Sănătate Publică (D.S.P) a județului Satu Mare anunță cetățenii interesați că pot face testul COVID (RT-PCR) la sediul instituției din municipiul Satu Mare, str. Avram Iancu 14-16. Costul realizării unui astfel de test este

250 lei și se achită la casieria instituției.

Prelevarea se va face la sediul D.S.P Satu Mare, de luni până sâmbătă între

orele 08.00 și 10.00, pe baza unei programări .

Rezultatul testului se poate ridica în ziua următoare între

orele 10.00 și 11.00, fiind emis atât în limba română cât și în limba engleză.

Programările privind testarea se pot face la nr. de telefon:

0734 115 471, de luni până vineri între orele 11.00 și 13.00.

Conducerea instituției

 

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ Nr. 180/2020 din 22 octombrie 2020

pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri cu privire la acordarea concediilor medicale

OUG 180_2020 modif lege 136_2020 si OUG 158_2005.pdf

 

Ordinul nr. 1818/1111/2020 pentru modificarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017

Ordinul nr. 1818/1111/2020.pdf

 
DSP Satu Mare - www.dspjsm.ro