În contextul epidemiei de rujeolă, dorim să sensibilizăm şi să informăm populaţia atât asupra avantajului reprezentat de protecţia prin vaccinare a individului, precum şi asupra importanţei acoperirii vaccinale cât mai complete, aceasta fiind condiţia prevenirii epidemiilor care s-ar solda cu îmbolnăvirea şi chiar decesul multor copii. Din păcate, am asistat anii trecuţi la adeverirea ameninţării: acea creştere drastică a cazurilor de rujeolă ar fi putut fi evitată dacă populaţia ar fi avut o atitudine responsabilă şi conştiincioasă în ceea ce priveşte prezentarea copiilor la vaccinare.
Descoperirea modalităţii de prevenire a unor boli infecţioase prin vaccinare este o realizare de importanţă crucială în istoria medicinei: marchează începutul noii epoci când anumite boli infecţioase grave pot fi prevenite prin imunizare. De atunci, tehnologia obţinerii vaccinurilor a evoluat extrem de mult, de aceea vaccinurile folosite azi au o siguranţă foarte ridicată. Chiar dacă, rareori, apare o mică reacţie vaccinală (copilul „nu este în apele lui” 2-3 zile), această neplăcere este chiar nesemnificativă în comparaţie cu gravitatea bolii infecţioase respective – care este evitată astfel cu ajutorul vaccinului.
Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă, contagioasă, adesea gravă, caracterizată prin febră, simptome din partea aparatului respirator (tuse, durere de gât), inflamația ochilor și erupții cutanate etc. Printre complicațiile rujeolei regăsim pneumonia, bronșita, laringita, afectarea urechii interne, encefalita etc. Pneumonia în urma rujeolei, în cazul copiilor mici poate fi fatală.
Cei care am trecut prin rujeolă, pe vremea copilăriei noastre neexistând încă vaccin, avem o amintire foarte vie a suferinţei grave date de boală, şi nicidecum nu am expune un copil la acest risc. Astăzi vaccinul ne este la îndemână, trebuie să ştim să folosim acest mijloc de protecţie şi să dăm dovadă că ne pasă de sănătatea copiilor.
OMS recomandă ca toţi copii să beneficieze cel puţin de vaccinările împotriva următoarelor boli: difteria, tetanosul, pertussisul (tusea măgărească), rujeola (pojarul), rubeola, parotidita epidemică (oreionul, mumps-ul), poliomielita.
Acoperirea vaccinală cât mai completă este un bine comun, protejând atât fiecare copil în parte cât şi întreaga comunitate, întreaga populaţie. Vaccinarea este un drept la care toţi copii trebuie să aibă acces, la fel ca şi dreptul de a învăţa. Părinţii responsabili şi conştienţi îşi trimit copii la şcoală nu pentru că este obligatorie ci pentru că înţeleg deplin avantajul enorm al educaţiei şi, de asemenea, colaborează cu medicul de familie ca să ofere propriilor copii protecţie prin vaccinare, contribuind implicit şi la protejarea colectivităţii de copii.
Vaccinurile sunt benefice. Să ne protejăm împreună!